Ce-i spun copilului meu când vede doi bărbați sărutându-se pe strada? Iată răspunsurile, in varianta lui Dan Pavel

Ce-i spun eu copilului când vede doi bărbați sărutându-se pe stradă?

Cred că e cea mai ineficientă întrebare pe care o poți pune și o pierdere de vreme. Trădează inabilitatea de a găsi o rezolvare simplă la o nonproblemă. E o controversă pentru proști. Ca să zic așa… o nontroversă. Sunt ceva mai preocupat de alte întrebări cu implicații un pic mai grave. De exemplu: Ce-i spun eu copilului când, datorită sistemului educațional deficitar și necoplanar cu piața de muncă din Europa, a ajuns șomer cu diplomă deși l-am mințit toată viața că, dacă învață conștiincios, va avea un trai decent? Ce-i spun eu copilului despre respectul față de educație, când vede doctoranzi cu patru clase scuipând pulimea din limuzine de lux și miniștri analfabeți care îi mutilează destinul?

Ce-i spun eu copilului când vede pe stradă cum un bărbat își bate femeia, când vede cât de brutal și de răstit interacționează oamenii sau cât de mizerabil se poartă cu cei neputincioși? Ce-i spun eu copilului când ceilalți elevi de la școală își bat joc de el pentru că părinții nu și-au permis să-i cumpere iPhone sau haine originale de la oricare firmă o mai fi pe trend săptămâna asta? O firmă care, la fel ca toți giganții industriali, folosește sărăcia ca pe o armă și sclavia de minori din Asia ca să-și fabrice produsele la preț de nimic. Ce-i spun eu copilului când un profesor, corigent în propria profesie, îl intoxică cu prejudecățile lui și cu viziunea lui limitată despre viață? Ce-i spun eu copilului când un preot îi toarnă ură pe o ureche și avansuri pedofile explicite pe cealaltă? Ce-i spun eu copilului când vede pe stradă copile aruncate în prostituție de sărăcia abjectă și de adulții nemernici din jurul lor? Ce-i spun eu despre respectul față de lege când nici măcar organele legii nu o respectă? Ce-i spun eu copilului despre normalitate când are la dispoziție un internet plin cu cele mai josnice și îngrozitoare ipostaze ale umanității?

Ce-i spun eu copilului când încerc să-l motivez să păstreze un drum drept în viața și să joace corect, dar el vede în jurul lui numai hoți și corupți care fentează jocul? Ce-i spun eu copilului despre bărbăție și curaj, despre păcat și decență, când el vede cum facem compromisuri înjositoare, înghițim căcat și ne călcăm în picioare pentru felia noastră de cașcaval? Ce-i spun eu copilului despre verticalitate și succes în viață, când el vede că succesul este atins numai de șerpi fără niciun Dumnezeu care otrăvesc totul în jurul lor și nu suportă consecințe? Ce-i spun eu copilului ca să nu ajungă o dronă corporatistă fără suflet și idei proprii, al cărei singur scop în viață este să aibă, nu să fie? Ce-i spun eu copilului ca să nu devină sclavul consumerismului, pe departe cea mai eficientă, răspândită și sinistră propagandă născocită vreodată de umanitate? Ce-i spun eu copilului ca să rămână patriot într-o țară care nu dă două parale pe el și pe viitorul lui? Ce-i spun eu copilului ca să mai creadă în mitul democrației?

Ce-i spun eu copilului ca să am un efect mai mare asupra lui decât toate celelalte lucruri pe care le vede, le simte și le suferă în fiecare zi? Părinții sunt într-o concurență aproape imposibilă cu televiziunile, cu corporațiile, cu programele școlare deficitare, cu manelele și grobianismul generalizat, cu internetul plin de ură și nihilism, cu bețivii iresponsabili și drogații care promit că salvarea e într-o substanță. Sunt într-o cursă contra cronometru al cărei scop final este salvarea copilului. Sunt în competiție directă cu prostituatele consumerismului care creează standarde și idealuri imposibil de atins, cu devianții care mint ca să i-o tragă, cu hoții care mint ca să-l fure și cu o elită care minte ca să-l transforme în sclav. Doi homosexuali care se sărută sunt ultima lui problemă.

Si acum, câteva cuvinte despre REFERENDUM

Referendumul ăsta reprezintă perfect căsătoria tradițională în România. E un eveniment penibil, foarte scump și anevoios, care nu schimbă nimic cu nimic și la care nimeni nu vrea să se ducă. Dar pentru că ai niște socri fără minte și o soție frustrată care nu-și poate trăi viața dacă nu-și agasează colegele cu pozele ei de nuntă în care era îmbrăcată ca tortul, trebuie să dai bani la restaurant și să te rogi de lume să vină. Răspunsul la întrebarea ”de ce este nevoie de chestia asta?” e la fel de lucid ca și în cazul nunții. ”Pentru că așa se face” sau ”pentru că trebuie… ”.

Referendumul nu schimbă nimic în peisajul legislativ curent și nu atrage efecte asupra nimănui, momentan. Singurul efect pe care l-ar putea avea ar fi crearea unei chichițe de interpretare pe baza căreia orice lege cu privire la căsătoria între persoane de același sex să poată fi respinsă ca neconstituțională. Nu văd un politician român care să se înghesuie să legifereze căsătoria între persoane gay. Ar trebui să se oprească din urmărit filme porno în plen și din mers la curve ca să scrie o lege nouă. Toată lumea știe că un astfel de demers ar fi sinucidere politică. Căsătoria între persoane de același sex este ilegală în prezent și va fi mereu pentru că suntem un popor frustrat sexual, cu pretenții de creștinism și conduită morală de înaltă calitate. Bineînțeles că sunt doar pretenții.

Între toate scandalurile sexuale, amantlâcurile penibile, faptele de mică și mare corupție, copiii abuzați de părinți care ar fi fost decăzuți din drepturi în orice țară civilizată, dar nu și la noi, conduita noastră morală lasă mult de dorit. Unii susțin că referendumul este o datorie morală față de noi înșine și față de generațiile viitoare. Nimic mai penibil și mai ipocrit. Ca bun creștin ai o datorie morală față de tine… să devii o persoană mai bună, mai înțelegătoare și mai plină de compasiune. Ca bărbat ai o datorie morală față de soția ta și față de propria familie. Nu e de datoria nimănui să judece în ce fel trăiesc oamenii din jurul lor, atâta vreme cât nu rănesc și nu afectează pe nimeni. Nu e de datoria mea să le spun altora cum să trăiască și să-i mai și oblig. Pot să dau exemple prin mine, dacă mă ține și dacă mă duce capul, dar exemplele noastre lasă mult de dorit.

Și dacă tot vorbim de datorii morale față de generațiile viitoare, mă gândesc că Educația Civică sau Educația Sexuală și Familială ar fi datorii morale pe care le-am putea onora cu inima împăcată. Am putea reduce numărul de copile însărcinate care își distrug viitorul și viața înainte să înceapă. Am putea reduce numărul de oameni care votează pentru ulei și bere la pet. Am putea chiureta din fașă numărul de violatori și abuzatori, de soți violenți și părinți care îți mutilează psihic copiii. Aici și Biserica ar putea avea un rol mai pregnant pentru că o bună parte din valorile religioase și seculare se intersectează în zona asta. Toată lumea vrea un viitor mai bun pentru copii, indiferent de crez.

Până la urmă totul e un terci dezgustător și ipocrit, o găteală puturoasă pe care n-o gustă și n-o înțelege nimeni. Impunem cu forța valori morale în care nici noi nu credem și pe care nici măcar noi nu le respectăm. E un exercițiu onanic de autoconfirmare a propriilor temeri și frustrări: „Trebuie să schimbăm Constituția! De ce? Pentru că familia e importantă! Da, este, dar cu ce ajută familia chestia asta? Ăăăă… pentru că bărbat și femeie… . Și ce? Și gay care se însoară și nu-i normal! Aaaaa, păi zi, bă, așa! Dar tu unde te duci acum, la referendum? Nu, mai întâi să fur și pe urmă la curve, mai pe seară votăm referendum!”.

Text semnat de către Dan Pavel (ART Director, Designer)