Reactia neasteptata a sotiei lui Ionut „Jaguarul” de la Exatlon, dupa ce a vazut imaginile in care Stefan are un gest deplasat la adresa sotului sau! Au declarat că nu se suportă, iar acum Ștefan a făcut asta: Cum a comentat Nella:

Nella, sotia lui Ionut de la Exatlon, a fost impresionata de gestul lui Stefan si de apropierea celor doi Razboinci.

A fost o perioada in care intre Razboinci au fost discutii aprinse, chiar si acum cand au ramas doar trei baieti in competitie, acestia nu au fost uniti, cel putin pana acum. Se pare, ca timpul si certurile cu Faimosii i-au unit pe Razboinci, iar acest lucru s-a vazut in ultimele jocuri, chiar si atunci cand acestia au pierdut. Iar asta ii bucura foarte tare pe fanii Razboincilor, dar mai ales pe cei din familiile lor.

“In viata, intalnesti oameni care, atunci cand ai un moment vulnerabil, profita la maximum de slabiciunea ta. Dar exisţa si oameni care iti arata pretuire si suport – si, culmea, acestia sunt tocmai aceia de la care te-ai asteptat cel mai putin”, este mesajul Nellei, sotia lui Ionut dupa cea mai recenta emisiune Exatlon, atunci cand Stefan si Ionut au parut ca in sfarsit se inteleg.

La finalul unei probe, castigate de Stefan, acesta a facut un gest emotionant, de afectiune pentru Ionut, iar acesta a fost pur si simplu coplesit, A fost un gest care a aratat cumva ca intre cei doi Razboinci situatia s-a schimbat, asta pentru ca in cateva randuri atat Stefan, cat si Ionut au dezvaluit ca sunt “incompatibil” si ca ei nu se inteleg.