
Teren Delvon Jones, unul dintre membrii formației Gorillaz, a căzut de pe scenă în timpul unui concert şi a ajuns la spital. El s-a împiedicat în timp ce susţinea un concert, alături de formaţia sa, la Copenhaga.
Totul s-a petrecut în timp ce formația cânta piesa „Clint Eastwood”, iar Teren Delvon Jones a intrat pe scenă, dar s-a împiedicat și a căzut, iar Damon Albarn, solistul trupei a sărit în ajutorul lui imediat, dar Teren Delvon Jones a avut nevoie de îngrijiri şi a ajuns la spital, potrivit spynews.ro.
„A fost consultat de un medic la locul incidentului, după care s-a dus la spital pentru verificări mai amănunțite. Este conștient și a putut vorbi cu cei din formație”, au precizat organizatorii evenimentului, conform presei din străinătate.
Sursa: spynews.ro